Acasă Actualitate „Zeița Bogăției”, prinsă după 5 ani de fugă: a lăsat în urmă...

„Zeița Bogăției”, prinsă după 5 ani de fugă: a lăsat în urmă o gaură de peste 5 miliarde de lire în cea mai mare escrocherie cu criptomonede din Marea Britanie

2004
0

FRAUDĂ. După cinci ani de fugă spectaculoasă, Zhimin Qian, cunoscută și sub numele de Yadi Zhang, a fost capturată de poliția britanică, marcând finalul uneia dintre cele mai mari fraude cu criptomonede din lume. Femeia, supranumită „Zeița Bogăției”, a înșelat peste 100.000 de investitori și a fugit cu miliarde de lire transformate în bitcoin.

În urma unei descinderi la vila sa luxoasă din Hampstead, un cartier exclusivist din nordul Londrei, anchetatorii au descoperit criptomonede în valoare de peste 5 miliarde de lire sterline – cea mai mare captură de acest fel din istoria Marii Britanii. Parolele de acces la portofelele digitale erau ascunse în buzunarele hainelor și chiar cusute în interiorul pantalonilor de trening ai femeii.

Zhimin Qian, în vârstă de 45 de ani, este acuzată că a derulat o schemă Ponzi prin care a păcălit aproximativ 128.000 de persoane din China, promițând profituri uriașe din investiții false. După izbucnirea scandalului, a fugit în Regatul Unit folosind un pașaport emis de Saint Kitts and Nevis, încercând să scape de autoritățile chineze.

După raidul din 2018, Qian a reușit să dispară, ascunzându-se timp de cinci ani în apartamente Airbnb rezervate pe numele unor intermediari din lumea interlopă. În cele din urmă, a fost localizată la York, în nordul Angliei. În momentul arestării, polițiștii au descoperit în hainele sale note cusute cu coduri și parole, care au ajutat anchetatorii să recupereze încă 67 de milioane de lire și să stabilească traseul complet al banilor furați.

Complicea ei, Jian Wen, fostă angajată într-un restaurant chinezesc din Londra, a fost condamnată la 6 ani și 8 luni de închisoare. Aceasta o ajutase pe Qian să spele banii prin achiziții de proprietăți și bunuri de lux. Un alt colaborator, Hok Seng Ling, considerat „majordomul” escroacei, a pledat vinovat pentru implicarea sa în transferurile ilegale.

Potrivit șeful departamentului de criminalitate economică și cibernetică din cadrul Poliției Metropolitane din Londra, cazul reprezintă „una dintre cele mai ample operațiuni de spălare de bani din istoria Regatului Unit și unul dintre cele mai valoroase dosare de criptomonede la nivel mondial”.

Detectivul sergent Isabella Grotto, coordonatoarea investigației, a subliniat că succesul operațiunii a fost rezultatul „ani de muncă minuțioasă și al unei cooperări internaționale fără precedent”.

În prezent, criptomonedele confiscate se află în custodia autorităților britanice, iar mii de investitori din China încearcă să își recupereze o parte din pierderi.