SĂNĂTATE. După moartea fetiței de 2 ani într-un cabinet stomatologic din București și a tinerei dintr-o maternitate privată din Constanța, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut publice primele concluzii ale controalelor extinse din sistemul privat.
Într-o conferință de presă susținută duminică, ministrul a anunțat închiderea a 20 de clinici care dețineau cel puțin o sală de operație, precum și aplicarea de sancțiuni pentru alte peste 30 de unități medicale. Verificările vizează în mod special cabinetele unde se efectuează anestezie generală, zonă considerată vulnerabilă în urma incidentelor tragice.
„Este prima dată când sunt controlate toate cabinetele de acest tip. Scopul este să corectăm rapid neconformitățile și să impunem planuri clare de conformare pentru fiecare clinică”, a explicat Rogobete.
Până acum, peste 20 de clinici private au pierdut avizul de funcționare, iar alte 30 au fost deja sancționate administrativ. Ministrul a subliniat că, în următoarele 2-3 săptămâni, va fi publicat raportul final al controalelor.
Totodată, el a anunțat că verificările la nivel național vor continua, accentul fiind pus pe siguranța pacienților și pe dotarea corespunzătoare a unităților medicale. „Ani la rând am evitat achizițiile de echipamente performante pe motiv că nu avem suficienți specialiști. Acum schimbăm abordarea: dotăm centrele medicale și creăm condiții moderne pentru personalul medical”, a mai declarat ministrul.














