ARMAMENT. O descoperire extrem de gravă a avut loc, în toiul nopții, la Vama Albița, unde autoritățile de frontieră au identificat un transport încărcat cu armament de război. Potrivit unor surse operative, în container se aflau arme de foc și inclusiv lansatoare de rachete, ceea ce a declanșat imediat intervenția structurilor de securitate.
Incidentul s-a produs ieri, în jurul orei 03:00, când un control detaliat al unui transport ce părea în regulă la prima vedere a scos la iveală arsenalul ascuns. Surse citate de România TV descriu mobilizarea din noaptea respectivă drept una dintre cele mai ample din ultimele luni.
Imediat după descoperire, procurorii DIICOT au ajuns în punctul de trecere a frontierei, fiind activat un protocol de securitate națională. În zonă s-au deplasat rapid și alte structuri specializate, de la Poliția de Frontieră la reprezentanți ai serviciilor de informații, semn că autoritățile tratează cazul ca pe o potențială amenințare strategică.
Sursele din vamă afirmă că nu este vorba doar despre armament ușor: printre armele găsite se regăsesc și sisteme de lansare de rachete, ceea ce ridică semnificativ nivelul de risc. Containerul ar fi încercat să intre în România cu acte aparent în regulă, însă verificările suplimentare au scos la iveală încărcătura reală.
Zona a fost izolată complet, iar accesul restricționat. Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească de unde provin armele, cine le transporta și care urma să fie destinația finală.














