GIMNASTICĂ. Federația Română de Gimnastică a luat o măsură fără precedent: desființarea completă a lotului național. Decizia lovește direct în sportivele Denisa Golgotă, Anamaria Mihăescu, Mara Ceplinschi și Amalia Ghigoarță, care riscă să nu-și mai poată continua cariera la nivel înalt.
Hotărârea vine pe fondul scandalurilor recente legate de antrenoarea Camelia Voinea, aflată în centrul unor acuzații grave și protejată, potrivit sportivelor, de președintele FRG, Ioan Suciu, nașul acesteia.

În ședința Comitetului Executiv de ieri, FRG a decis ca sportivele să nu mai se pregătească împreună, fiecare urmând să revină la propriul club. Practic, gimnastele care au depus plângeri împotriva Cameliei și Sabrinei Voinea nu vor mai avea contact cu acestea, iar Federația evită astfel o suspendare oficială a antrenoarei, care se va întoarce la CSM Constanța, club ce i-a fost deja alături public.
În plus, FRG ar fi avut dificultăți financiare în susținerea lotului național, ceea ce a contribuit la adoptarea deciziei.
Cine este afectat direct de dizolvarea lotului
Sportivele antrenate de Corina Moroșan sunt cele mai afectate. Ele vor trimite un memoriu către COSR și ANS, cerând să își poată continua pregătirea cu antrenoarea lor. Situația lor devine complicată și pe partea de școlarizare, deoarece FRG gestiona până acum procedurile pentru menținerea continuității educaționale.
Cazurile individuale ale gimnastelor:
-Amalia Ghigoarță: titulară la o școală din București după transfer; revenirea la Deva depinde de aprobarea Ministerului Educației.
–Ella Oprea – legitimată la Dinamo, dar titulară la școala din Deva; riscă să nu mai fie primită în sala de antrenament.
–Mara Ceplinschi – studentă în București, dar ar trebui să revină la Farul Constanța dacă FRG nu mai acoperă cheltuielile.
–Denisa Golgotă – ar trebui să se pregătească la Steaua, unde nu a lucrat niciodată.
–Anamaria Mihăescu – se vede obligată să revină la Steaua, deși are un conflict mai vechi cu antrenoarea Angela Cacoveanu.
Consecințele sportive ale pauzei forțate
Dizolvarea lotului afectează grav pregătirea României, nu a existat cantonament de refacere după Mondialele de la Jakarta. Nu va exista nici cantonament în perioada decembrie-ianuarie, esențial pentru anul competițional 2026. Pauza întinsă pe două luni riscă să anuleze complet progresul sportivelor iar specialiștii spun că gimnastele vor fi nevoite să o ia „de la zero” în privința mobilității, execuției și dificultății exercițiilor.
În ciuda insistențelor jurnaliştilor, Ioan Suciu nu a oferit niciun punct de vedere.














