APĂRARE. Proiectul privind Legea Apărării Naționale, aflat acum la Senat, introduce schimbări importante în modul în care sunt coordonate structurile responsabile de securitate. Documentul prevede ca, în situații excepționale — stare de asediu, mobilizare sau război — forțele de ordine şi protecţie să fie militarizate și coordonate prin structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. În practică, aceasta înseamnă transferul unei părți substanțiale a responsabilităților operative către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de Raed Arafat.
Potrivit textului adoptat de Camera Deputaților, pe durata stării de urgență coordonarea interinstituțională în domeniul apărării se realizează de MAI, prin Departamentul pentru Ordine și Siguranță Publică sau prin DSU, în funcție de competențe. În situațiile de asediu, mobilizare sau război, aceleași departamente vor conduce acțiunile Ministerului Afacerilor Interne în contextul apărării naționale. Legislativul extinde, totodată, competențele pentru utilizarea forțelor armate și în timp de pace, pentru a descuraja amenințările care ar putea afecta funcționarea instituțiilor statului.
Argumentul oficial este unul operațional: militarizarea temporară a structurilor din MAI ar oferi avantaje de coordonare, interoperabilitate și planificare unitară între forțele civile și militare, notează expunerea de motive. În practică, în categoria „forțelor de protecție” intră Poliția Română, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General de Aviație și instituții conexe precum Administrația Națională a Penitenciarelor sau Administrația Rezervelor de Stat.
Proiectul stipulează că, odată declarată militarizarea pe durata stării de asediu, mobilizare sau război, funcționarii publici cu statut special din aceste structuri vor fi supuşi regimului statutului cadrelor militare pe perioada stării excepționale, iar gradele profesionale vor fi echivalate cu grade militare, păstrându-se drepturile deja câștigate.
O prevedere cu potenţial controversat este autorizarea intervențiilor militare pe timp de pace „în scopul descurajării și răspunsului la amenințările care pot afecta funcționarea normală a instituțiilor statului”. Astfel, Armata Română ar putea fi implicată în operațiuni care, până acum, erau tratate strict în sfera civilă.
În opinia criticilor, textul legii consolidează o anomalie instituțională — plasarea DSU, o structură civilă fără personalitate juridică, în roluri de coordonare a unor componente cu statut militar. Această schimbare legitimează, spun adversarii, situația în care IGSU şi alte structuri militarizate pot fi gestionate printr-un departament civil, ceea ce modifică ierarhia clasică și arhitectura de apărare a statului.
Susținătorii proiectului susțin că reorganizarea va spori capacitatea de reacție integrată a statului în criză. Oponenții avertizează că astfel se creează riscuri pentru separația atribuțiilor civile şi militare și că introducerea unei verigi civile în lanțurile de coordonare ar putea slăbi claritatea rolurilor în situații critice.
Contextualizarea politică a acestui demers este importantă: inițiativa a trecut de Camera Deputaților rapid, în procedură accelerată, iar acum trebuie analizată și votată la Senat, unde amendamentele pot modifica sau bloca prevederile care stârnesc îngrijorare. Criticii solicită eliminarea alineatelor care permit coordonarea prin DSU și reîntoarcerea la un cadru în care MAI şi MAPN își păstrează delimitările clare de competență în domeniul apărării.
Autorii apelurilor publice cer parlamentarilor să reexamineze textul și să protejeze arhitectura militară a statului, argumentând că introducerea unei structuri civile ca actor de decizie în domeniul apărării creează un precedent nejustificat și potenţial periculos pentru securitatea națională. Senatul este acum ultima oportunitate legislativă de a corecta sau respinge aceste modificări.
„O structură civilă nu poate înlocui competențele și disciplina pe care le presupune comanda militară”, afirmă una dintre vocile critice.
România se află, astfel, în fața unei decizii cu impact de lungă durată asupra felului în care statul gestionează crizele, iar viitorul pachetului legislativ va depinde atât de dezbaterile din Senat, cât și de presiunea publică și avizele specialiștilor.
