ÎNMORMÂNTARE. O hotărâre importantă a fost luată în legătură cu participarea tatălui lui Mario Berinde la ceremonia de înmormântare a fiului său, adolescentul de 15 ani ucis cu brutalitate de alți minori. Evenimentul are loc în localitatea Cenei, iar familia traversează momente de o durere greu de imaginat.
Înmormântarea lui Mario Berinde este programată pentru azi, 24 ianuarie 2026, la ora 13:00, în cimitirul din Cenei. Conducerea Penitenciarului unde se află încarcerat Viorel, tatăl băiatului, a decis ca acesta să poată părăsi temporar locul de detenție, sub escortă a oamenilor legii, pentru a-și lua rămas-bun de la copil.
Decizia a fost confirmată de unchiul victimei, care a precizat că documentele necesare au fost transmise autorităților. „Da, va putea participa. Am trimis certificatul de deces. Actele sunt făcute. O să vină. (…) Da, și-a ispășit pedeapsa pentru care este arestat și urma să iasă”, a declarat acesta.
Viorel se află aproape de finalul pedepsei și formulase deja o cerere de eliberare condiționată, care urmează să fie analizată luna viitoare. O persoană apropiată familiei a explicat că tatăl copilului va fi adus la ceremonie însoțit de polițiști și că spera să revină la viața normală în februarie, însă vestea tragediei a anulat orice urmă de bucurie.
„Este spre sfârșit de pedeapsă, luna viitoare ar fi trebuit să aibă prima comisie de eliberare condiționată. Sunt afectat pentru familie și ca părinte. Mă gândesc că i se poate întâmpla oricui”, a spus un apropiat al familiei.
Starea mamei lui Mario Berinde este una extrem de gravă din punct de vedere emoțional. Cei apropiați afirmă că femeia se află în șoc, fiind aproape imposibil de abordat. „Nu prea poate să vorbească nimeni cu ea. E într-o stare destul de rea”, a transmis o persoană din cercul familiei.
În aceste zile, întreaga familie s-a adunat la Cenei, inclusiv bunicii, rudele apropiate și prietenii. Priveghiul a început pe 22 ianuarie, inițial în prezența exclusivă a familiei, iar ulterior au venit și colegii de școală, precum și alte persoane care au dorit să-i aducă un ultim omagiu.
Tot joi a avut loc și autopsia, iar rezultatele sunt cutremurătoare. Trupul adolescentului prezenta multiple lovituri de cuțit și topor, mai ales în zona capului, precum și urme de arsură, anchetatorii stabilind că agresorii ar fi încercat să-i dea foc.
Potrivit unor surse din anchetă, minorul de 13 ani, indicat drept principalul autor al crimei, ar fi consumat substanțe interzise. Analizele recoltate ar indica faptul că adolescentul prezenta urme de substanțe în sânge. Chiar mama copilului a fost de acord inițial cu recoltarea de probe biologice în momentul internării, însă ulterior s-a opus efectuării unei expertize psihiatrice și a solicitat externarea. Între timp, rezultatele analizelor ar fi ajuns deja în posesia anchetatorilor, fiind incluse în dosar.
Cazul a șocat comunitatea locală și a readus în atenție gravitatea violenței în rândul minorilor, precum și impactul devastator asupra familiilor implicate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! 🕯️🕊️














