SPORT. Jocurile Olimpice de iarnă 2026, programate la Milano-Cortina în perioada 6–22 februarie, vor fi pregătite la timp, iar infrastructura va fi una de nivel înalt, a declarat directorul executiv al Jocurilor Olimpice din cadrul Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Christophe Dubi, potrivit radioteleviziunii elvețiene RTS.
Deși mai sunt aproximativ zece zile până la startul competiției, organizatorii mai au încă de finalizat anumite lucrări. Proiectul a fost promovat ca un model de sustenabilitate și modernitate, însă a întâmpinat și întârzieri în implementare.
„Jocurile vor fi pregătite și dispozitivul este magnific”, a asigurat Christophe Dubi, subliniind că astfel de dificultăți sunt firești într-un proiect de asemenea amploare.
Oficialul CIO a explicat că întârzierile au fost generate de complexitatea conceptului și de structura de parteneriat public-privat, care a demarat mai târziu din cauza problemelor de finanțare și a nivelului ridicat de ambiție. „Într-un dispozitiv de această amploare, există întotdeauna dificultăți ici și colo, este normal. Cunoașteți vreun proiect care nu a înregistrat întârzieri? Acesta a fost un concept destul de complex. Este un parteneriat public-privat care a început târziu pentru că finanțarea a fost complicată, pentru că ambiția era enormă. Cu toate acestea, rezultatul va fi extraordinar, cu o infrastructură durabilă care va aduce cu adevărat beneficii orașului Milano”, a declarat Dubi.
Potrivit oficialului, infrastructura realizată pentru JO 2026 va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra orașului Milano, contribuind la dezvoltarea urbană și la valorificarea investițiilor după încheierea competiției.














