Acasă Social Bogdan Ivan avertizează: Carburanții pot ajunge la 10 lei pe litru dacă...

Bogdan Ivan avertizează: Carburanții pot ajunge la 10 lei pe litru dacă petrolul sare de 120 de dolari

1944
0

CARBURANȚI. Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat că prețul carburanților din România ar putea urca până la 10 lei pe litru, în cazul în care barilul de petrol va depăși pragul de 120 de dolari și va continua trendul ascendent, iar tona de motorină se va scumpi suplimentar.

Oficialul a explicat că evoluția depinde în mare măsură de durata conflictului americano-iranian, subliniind că o escaladare prelungită ar putea pune presiune pe piețele energetice internaționale.

Declarația vine după ce, cu o zi înainte, Bogdan Ivan afirma că nu există, în prezent, niciun argument rațional, comercial sau economic care să justifice un nivel de 10 lei la pompă. El a precizat atunci că majorarea cotației petrolului pe plan internațional este de aproximativ 10%, iar în structura prețului final al carburanților, costul țițeiului reprezintă doar circa 25%.

În aceste condiții, ministrul susține că o creștere spectaculoasă a tarifelor la pompă nu ar avea fundament economic imediat, însă scenariul rămâne posibil dacă tensiunile geopolitice se accentuează și cotațiile internaționale continuă să urce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.