Acasă Social Cenzură culturală la Iași: Bustul lui Octavian Goga, scos din Copou pentru...

Cenzură culturală la Iași: Bustul lui Octavian Goga, scos din Copou pentru „antisemitism”

63
0

CULTURĂ. Bustul lui Octavian Goga, unul dintre cei mai importanți poeți naționali ai României, a fost ridicat în data de 28 martie 2026 din zona intens circulată a Parcului Copou din Iași. Operațiunea a fost efectuată de angajații Ateneului Național Iași, instituție aflată în subordinea Primăriei.

Acțiunea a avut loc la solicitarea Asociației pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad, care a invocat prevederile Legii Vexler (Legea nr. 241/2025). Această lege interzice menținerea în spațiul public (cu excepția muzeelor) a monumentelor dedicate persoanelor acuzate că au făcut parte din conducerea unor organizații cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.

Bustul se află în prezent depozitat într-un depozit al Ateneului Național și urmează să fie mutat într-un muzeu, deși locația exactă nu a fost încă anunțată.

Directorul interimar al instituţiei, Marius Mihai Gherman, a declarat că bustul a fost luat în 28 martie din Copou şi a fost dus într-o hală a Ateneului Naţional din Iaşi: Este la noi în hală şi va fi amplasat în final într-un muzeu. Nu am decis exact la ce muzeu. L-am ridicat pentru că nu am vrut să creăm neplăceri. Noi am fost cei care l-am amplasat în zona Copou, dar am făcut-o nu pentru omul politic Goga, ci pentru poetul Octavian Goga“.

O decizie discutabilă și îngrijorătoare

Nu este normal ca un poet național precum Octavian Goga, autor de versuri profund patriotice, care a marcat literatura română, să fie înlăturat din spațiul public printr-o lege considerată de mulți absurdă și excesivă, cum este Legea Vexler. Această abordare riscă să creeze un precedent periculos: dacă astăzi este îndepărtat bustul unui mare scriitor din cauza activității sale politice din anii ’30, mâine ne putem aștepta ca și alte instituții, străzi, școli sau biblioteci care poartă numele lui Goga (sau ale altor personalități istorice) să fie renumite ori șterse, sau chiar sa-i fie înlăturată opera literară din programele școlare, doar pentru că cineva le consideră „antisemite”.

Istoria culturală a unui popor nu poate fi ștearsă selectiv după criterii politice actuale. Octavian Goga rămâne, înainte de toate, un poet național, iar opera sa literară nu poate fi anulată de controversele politice ale vremii sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.