METEO. Administrația Națională de Meteorologie avertizează despre o răcire de vreme semnificativă în toată țara începând de miercuri, urmând ca joi și vineri temperaturile să fie neobișnuit de scăzute pentru această perioadă. Specialiștii anunță abateri negative de până la 8–12 grade față de valorile normale.
Pe timpul nopții, în jumătatea de nord a țării se va forma brumă pe arii extinse, iar în restul regiunilor fenomenul va apărea izolat, semn al răcirii accentuate.
În intervalul 29 aprilie, ora 09:00 – 2 mai, ora 10:00, sunt prognozate episoade de ploaie, mai ales în sudul și estul țării, unde cantitățile de apă vor ajunge la 10–15 l/mp și izolat peste 20 l/mp.
La munte, dar și în anumite zone din Moldova și Transilvania, sunt așteptate precipitații mixte – ploaie, lapoviță, ninsoare și măzăriche. La altitudini de peste 1400 de metri, ninsorile vor deveni predominante, iar stratul de zăpadă nou depus poate ajunge la 5–8 cm.
În plus, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 40–45 km/h, iar în zonele montane înalte rafalele pot depăși 60–70 km/h.














