DECIZIE. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat o decizie definitivă și obligatorie care afectează calculul pensiilor pentru sute de mii de foști militari și persoane care au lucrat ulterior în condiții speciale.
Potrivit hotărârii, perioada de stagiul militar obligatoriu nu poate fi luată în calcul pentru reducerea vârstei de pensionare, chiar dacă beneficiarul a prestat ulterior muncă în condiții speciale sau deosebite.
Ce a stabilit instanța supremă
Judecătorii au clarificat că stagiul militar reprezintă doar o perioadă asimilată, care contează la vechimea totală de cotizare, dar nu echivalează cu munca efectiv prestată în condiții grele. Prin urmare, nu dă dreptul la pensionare anticipată.
Această interpretare este valabilă pentru toate cazurile similare și va fi aplicată de toate casele de pensii și instanțele din țară.
Impactul deciziei
Mii de români care sperau să iasă mai devreme la pensie invocând anii petrecuți în armată (în special înainte de 2007) vor fi afectați direct. Decizia clarifică o controversă care genera numeroase procese în ultimii ani.
Perioada de armată rămâne valabilă pentru stabilirea stagiului minim și complet de cotizare, dar nu oferă beneficiile de reducere a vârstei de pensionare.














