Acasă Sănătate Prima pastilă pentru slăbit aprobată în Europa ajunge și în România: Cum...

Prima pastilă pentru slăbit aprobată în Europa ajunge și în România: Cum funcționează și cine o poate primi

108
0

FARMA. Prima pastilă pentru slăbit (tratarea obezității) aprobată de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va fi disponibilă în curând și pe piața din România. Tratamentul reprezintă o alternativă comodă la injecțiile săptămânale existente, fiind administrat sub formă de tabletă luată zilnic.

Cum funcționează pastila

Medicamentul acționează asupra creierului, imitând hormonii naturali produși de intestine după masă. Aceste substanțe transmit creierului semnalul de sațietate, reducând senzația de foame și pofta de mâncare.

Aceste medicamente sunt similare hormonilor naturali secretați de organism. Când mâncarea ajunge în intestin, celulele produc acești hormoni care ajung la creier și îi spun că ești sătul”, explică medicii specialiști.

Rezultate așteptate

Potrivit studiilor clinice, pacienții care au respectat tratamentul alături de o dietă echilibrată și activitate fizică au pierdut în medie aproximativ 10% din greutatea corporală în șase luni.

Cui se eliberează pastila

Medicamentul nu se vinde fără rețetă și este recomandat doar anumitor categorii de pacienți:

  • Persoane diagnosticate cu obezitate
  • Persoane supraponderale care au și alte afecțiuni asociate (diabet de tip 2, hipertensiune, apnee în somn etc.)

Medicii subliniază că tratamentul nu este o soluție de înfrumusețare rapidă, ci un instrument medical care trebuie folosit sub strictă supraveghere medicală.

Contraindicații și riscuri

Pastila este interzisă persoanelor cu istoric personal sau familial de cancer tiroidian medular sau sindrom genetic MEN2. De asemenea, poate avea efecte secundare, motiv pentru care este obligatorie o evaluare medicală completă înainte de începerea tratamentului.

În România, unde aproximativ 4 din 10 adulți suferă de obezitate, cererea pentru astfel de tratamente a crescut semnificativ în ultimii ani, fiind tot mai des cerut de persoane care vor să slăbească fără efort. Momentan, unele tratamente injectabile și orale pentru diabet sunt decontate, însă pentru obezitate situația rămâne diferită.