SOCIAL MEDIA. Comisia Europeană pregătește o măsură majoră de protecție a copiilor online: introducerea de restricții de vârstă pentru accesul la rețelele sociale în toată Uniunea Europeană.
Potrivit unor oficiali citați de Euractiv, Ursula von der Leyen ar urma să anunțe oficial inițiativa în discursul despre Starea Uniunii, pe 16 septembrie. Guvernele statelor membre au fost deja informate despre această propunere.
Deși detaliile finale nu sunt încă stabilite, propunerea ar obliga platformele să limiteze accesul minorilor sub o anumită vârstă. Printre opțiunile discutate se numără verificarea vârstei prin mijloace tehnice și obținerea acordului părinților. Un oficial european a precizat că „există mai multe variante pe masă”.
Recomandările unui grup de experți, așteptate pe 13 iulie, vor juca un rol important în forma finală a legislației. Protejarea copiilor pe internet reprezintă o prioritate pentru președinta Comisiei Europene.
Mai multe țări susțin ferm ideea: Franța, Spania și Germania cer măsuri concrete, Danemarca propune ca cei sub 15 ani să aibă nevoie de acordul părinților, iar Irlanda promovează un sistem eficient de verificare a vârstei.
La nivel internațional, Australia a interzis deja accesul sub 16 ani, iar Marea Britanie intenționează să implementeze o măsură similară până în 2027. Presiunea asupra Bruxelles-ului crește pentru o reglementare unitară la nivelul UE.














