POLITICĂ. PSD face apel la toate partidele parlamentare să accelereze negocierile pentru formarea unui nou Executiv, avertizând că lipsa unui Guvern cu atribuții depline poate bloca accesul României la fondurile europene din programul SAFE, destinate finanțării unor proiecte strategice.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de social-democrați, actualul Guvern interimar nu are competența legală de a iniția proiectul de lege necesar aprobării Acordului de Împrumut SAFE, deoarece, după demiterea prin moțiune de cenzură, atribuțiile sale sunt limitate.
PSD explică faptul că, în conformitate cu OUG nr. 64/2007 privind datoria publică, doar Guvernul poate iniția actul normativ care permite accesarea acestor fonduri, document ce trebuie elaborat de Ministerul Finanțelor. Parlamentarii sau grupurile parlamentare nu pot promova o astfel de inițiativă legislativă.
În aceste condiții, România nu poate adopta cadrul legal necesar pentru utilizarea banilor europeni din instrumentul SAFE, susține formațiunea politică.
Social-democrații afirmă că singura soluție pentru deblocarea situației este învestirea rapidă a unui Guvern cu puteri depline, capabil să promoveze proiectul legislativ necesar.
Totodată, PSD le cere tuturor partidelor să lase deoparte disputele politice și să participe la negocieri astfel încât țara să aibă cât mai repede un nou Executiv.
„Prelungirea blocajului politic doar pentru păstrarea unor funcții guvernamentale reprezintă o atitudine anti-națională și un risc major pentru securitatea României”, se arată în mesajul transmis de formațiune.
România traversează o criză politică de peste două luni, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură adoptate în Parlament pe 5 mai, cu 281 de voturi favorabile.
În încercarea de a forma un nou Executiv, președintele Nicușor Dan a organizat mai multe runde de consultări cu partidele parlamentare. Prima propunere pentru funcția de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să obțină sprijinul unei majorități, iar ulterior cabinetul propus de Adrian Veștea a fost respins în Parlament, după ce a primit doar 189 de voturi.
O nouă rundă de consultări este programată luni, la Palatul Cotroceni, unde șeful statului va solicita liderilor politici să prezinte soluțiile pe care le au pentru constituirea unei majorități parlamentare și desemnarea unui nou prim-ministru.














