Acasă Turism (video) Momente de groază într-un avion Ryanair! Un geam s-a spart în...

(video) Momente de groază într-un avion Ryanair! Un geam s-a spart în zbor, iar un pasager a fost aspirat spre exterior după o avarie la motor

47
0

AVIAȚIE. Clipe dramatice la bordul unui avion Ryanair care efectua cursa Salonic (Grecia) – Memmingen (Germania). Aeronava a fost nevoită să revină de urgență pe aeroportul de plecare după ce unul dintre motoare a suferit o defecțiune în timpul zborului.

Potrivit informațiilor apărute în presa elenă, problema tehnică a fost observată de echipaj în timp ce avionul survola Macedonia de Nord. După ce s-a constatat că defecțiunea nu putea fi remediată, piloții au decis întoarcerea imediată la Aeroportul „Macedonia” din Salonic.

În timpul coborârii, fragmente desprinse din motorul avariat au lovit unul dintre geamurile cabinei, provocând spargerea acestuia. Pasagerul aflat pe locul de lângă fereastră, un bărbat de 61 de ani din Serbia, ar fi fost tras parțial spre exteriorul aeronavei din cauza depresurizării, fiind salvat de ceilalți pasageri, care au reușit să îl țină și să îl împiedice să fie proiectat afară.

Incidentul a declanșat panică în cabină. Măștile de oxigen s-au activat automat, iar mulți dintre pasageri au început să țipe, imaginile distribuite ulterior pe rețelele sociale surprinzând momentele de tensiune trăite la bord.

Autoritățile elene au precizat că, deși geamul a fost avariat, nu a existat o breșă în fuselajul aeronavei, iar avionul a reușit să aterizeze în siguranță la Salonic.

După aterizare, aeroportul a pus în aplicare procedurile de urgență. Pompierii, echipajele medicale, poliția și celelalte servicii de intervenție au fost mobilizate, iar aeronava a fost direcționată într-o zonă specială pentru verificări.

Patru persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale. Majoritatea au fost externate după evaluări, însă pasagerul sârb a rămas internat la Spitalul AHEPA, unde urma să efectueze investigații suplimentare, inclusiv o tomografie, pentru a se stabili dacă a suferit fracturi. Acesta prezenta răni provocate de contactul cu structura aeronavei.

Federația Panelenică a Angajaților din Spitalele Publice (POEDIN) a transmis că incidentul putea avea consecințe dramatice și că tragedia a fost evitată la limită.

Compania Ryanair a trimis o altă aeronavă pentru transportul pasagerilor către destinația finală, în timp ce autoritățile aeronautice au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele avariei produse la motor.