Acasă Social Permise de conducere românești, găsite cu miile la o groapă de gunoi...

Permise de conducere românești, găsite cu miile la o groapă de gunoi din Republica Moldova! MAI verifică autenticitatea documentelor

46
0

EVENIMENT. Autoritățile din Republica Moldova au anunțat că, în timpul unor verificări desfășurate la o groapă de gunoi din localitatea Porumbeni, raionul Criuleni, au descoperit ceea ce par a fi mii de permise de conducere românești. Informația a fost făcută publică de Garda Națională de Mediu, însă Ministerul Afacerilor Interne din România precizează că autenticitatea documentelor nu a fost confirmată în acest moment.

Potrivit reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu din Republica Moldova, inspectorii au ajuns la depozitul de deșeuri în urma unei sesizări privind existența unor deșeuri medicale periculoase. În timpul controlului, aceștia au descoperit mai multe nereguli, printre care un număr foarte mare de documente ce seamănă cu permisele de conducere românești, dar și mii de tuburi pentru perfuzii și cantități importante de deșeuri din plastic.

Instituția a ridicat public mai multe semne de întrebare cu privire la proveniența acestor documente și la modul în care au ajuns într-o groapă de gunoi, solicitând lămuriri privind situația.

În urma apariției informațiilor în spațiul public, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a transmis că nu poate confirma, deocamdată, că documentele descoperite sunt permise de conducere românești autentice.

Reprezentanții DGPCI subliniază că simpla asemănare vizuală cu un permis de conducere emis în România nu reprezintă o dovadă a autenticității documentelor, motiv pentru care sunt necesare verificări suplimentare.

Instituția a precizat că menține legătura cu autoritățile competente din Republica Moldova, iar schimbul de informații are loc prin canalele oficiale de cooperare dintre cele două state.

După finalizarea verificărilor, în funcție de concluziile anchetei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun, au transmis oficialii MAI.

Până la clarificarea cazului, autoritățile române afirmă că nu se pot pronunța asupra autenticității documentelor, provenienței acestora sau a modului în care au ajuns în depozitul de deșeuri din Republica Moldova.