ENERGIE. Prețurile carburanților au primit o nouă lovitură, iar șoferii români resimt tot mai puternic creșterile de la pompă. Motorina standard a depășit pragul de 10 lei pe litru la cele mai mari rețele de benzinării din România, în timp ce benzina a trecut de 9 lei pe litru în mai multe stații.
Majorările au fost aplicate marți de principalele companii de distribuție, după ce Lukoil crescuse deja prețurile cu o zi înainte. Ulterior, Petrom, OMV și Rompetrol au ajustat tarifele, pe fondul scumpirilor de pe piața petrolieră internațională.
Motorina trece de 10 lei la Petrom, OMV și Rompetrol
Cea mai mare companie de pe piața locală de carburanți, OMV Petrom, a operat o nouă creștere de preț. Motorina s-a scumpit cu 15 bani pe litru, iar benzina cu 10 bani pe litru în stațiile Petrom și OMV.
După această modificare, șoferii au ajuns să plătească:
-10,07 lei/litru pentru motorina standard la Petrom;
-10,13 lei/litru pentru motorina standard la OMV;
-9,16 lei/litru pentru benzina standard la Petrom;
-9,22 lei/litru pentru benzina standard la OMV.
Și Rompetrol a majorat prețurile, cu 7 bani pe litru la benzină și 12 bani pe litru la motorină, astfel că și aici motorina a trecut de pragul de 10 lei.
Cât au ajuns să coste carburanții în București
La data de 28 iulie 2026, prețurile afișate în Capitală pentru motorina standard erau:
- Petrom – 10,07 lei/litru
- OMV – 10,13 lei/litru
- Rompetrol – 10,13 lei/litru
- MOL – 10,12 lei/litru
- Lukoil – 10,18 lei/litru
- SOCAR – între 9,92 și 9,94 lei/litru
Pentru benzina standard, valorile erau:
- Petrom – 9,16 lei/litru
- OMV – 9,22 lei/litru
- Rompetrol – 9,22 lei/litru
- MOL – 9,22 lei/litru
- Lukoil – 9,24 lei/litru
- SOCAR – între 9,06 și 9,09 lei/litru
Senatul pregătește reducerea accizei la motorină
În paralel cu noile scumpiri, Senatul a adoptat un proiect care introduce posibilitatea reducerii temporare a accizei la motorină, în cazul în care prețurile continuă să crească.
Proiectul prevede instituirea unei situații de criză pe piața petrolului și produselor petroliere, valabilă inițial până la 31 octombrie, cu posibilitatea prelungirii prin hotărâre de Guvern.
Mecanismul propus prevede că acciza la motorină ar putea fi redusă gradual între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețurilor și a cotațiilor internaționale.
Ce condiții ar putea declanșa reducerea accizei
Conform proiectului adoptat de Senat, situația de criză poate fi declarată în cazul unor dezechilibre majore pe piața petrolieră, provocate de:
- conflicte armate;
- sancțiuni internaționale;
- probleme în lanțurile de aprovizionare;
- creșteri importante ale prețului petrolului sau carburanților.
Printre criteriile luate în calcul se află:
-majorarea cu cel puțin 20% a cotației petrolului Brent într-o perioadă de 30 de zile față de media ultimului an;
-creșterea cu minimum 20% a prețului mediu la pompă pentru benzină sau motorină;
-riscul reducerii aprovizionării României cu produse petroliere.
Ministerul Finanțelor va analiza prețurile de două ori pe lună
În cazul aplicării mecanismului, Ministerul Finanțelor va verifica periodic evoluția indicatorilor de piață și va stabili nivelul reducerii accizei pentru următoarea perioadă de două săptămâni.
Dacă prețurile vor reveni la un nivel considerat normal și condițiile de criză nu vor mai exista, reducerea accizei ar urma să fie eliminată.
Proiectul merge acum mai departe în procedura parlamentară, Camera Deputaților fiind forul decizional.














