INDUSTRIE. România ar putea produce drone în parteneriat cu Ucraina, în cadrul unui proiect finanțat prin instrumentul european SAFE, care beneficiază de un buget de 200 de milioane de euro.
Potrivit unor informații obținute din industria de profil, cinci companii românești au fost nominalizate pentru acest proiect: AFT, OVES Enterprise, Orbotix Industries, BraveX și Qognifly. Partenerii ucraineni propuși sunt Greentech, General Cherry și Edrone.
Selecția vine în contextul eforturilor României de a-și dezvolta propriile capacități de producție în domeniul dronelor și de a consolida cooperarea cu industria de apărare din Ucraina.
Unele dintre companiile românești aflate pe listă sunt deja implicate într-un alt program destinat producției de drone pentru Ministerul Afacerilor Interne și serviciile de informații. În cadrul acelui proiect sunt prevăzute parteneriate între AFT, OVES Enterprise, Qognifly, BraveX și Orbotix, iar finanțarea cumulată ajunge la aproximativ 116 milioane de euro.
Proiectul româno,ucrainean este inclus în categoria achizițiilor comune finanțate prin SAFE, instrument prin care Uniunea Europeană sprijină dezvoltarea capacităților de apărare ale statelor membre.
Primele discuții concrete pentru crearea unor parteneriate între companiile românești și cele ucrainene au avut loc în luna aprilie, la București. Atunci, 15 producători ucraineni de drone s-au întâlnit cu reprezentanți ai Guvernului, Ministerului Apărării și ai industriei românești de apărare.
Miza este importantă și din perspectiva necesității României de a avea drone interceptoare, capabile să neutralizeze aparatele de tip Shahed folosite de Rusia și care au pătruns în mod repetat în apropierea sau în spațiul aerian românesc. Folosirea avioanelor de luptă pentru astfel de ținte este considerată mult mai costisitoare.
Totuși, industria românească reclamă faptul că o parte importantă din fondurile disponibile pentru drone ajunge la producători străini. Printre companiile menționate se află Quantum Systems din Germania.
Reprezentanții producătorilor români susțin că, pentru dezvoltarea unei adevărate industrii naționale de apărare, este nevoie ca o parte cât mai mare din finanțările disponibile să rămână în România și să fie direcționată către companiile locale.
Cele cinci firme românești propuse pentru proiect
AFT, OVES Enterprise, Orbotix Industries, BraveX și Qognifly sunt companiile românești indicate pentru colaborarea cu producătorii ucraineni în cadrul proiectului SAFE. Lista nu a fost însă prezentată oficial de autorități la momentul publicării informațiilor.














