ECONOMIE. Vânzarea Șantierului Naval Mangalia este prezentată de conducerea USR drept o mare victorie a miniștrilor Radu Miruță și Irineu Darău. Numai că, dincolo de discursul triumfalist, tranzacția ridică numeroase întrebări. Rheinmetall Real Estate România SRL, firma din Mediaș care figurează drept cumpărător, are un singur angajat, iar șantierul a fost adjudecat după ce prețul de pornire a fost redus cu 25%, în urma a patru licitații fără ofertanți.
Prețul final a fost de 138.034.320,47 de euro, fără TVA, în timp ce pentru primele patru licitații valoarea de pornire fusese de 184 de milioane de euro.
Patru licitații fără cumpărător, apoi prețul scade cu 25%
Povestea tranzacției începe cu un preț de 184 de milioane de euro, stabilit pentru vânzarea în bloc a activelor Damen Mangalia.
Prima licitație a avut loc pe 29 iunie 2026, iar următoarele au fost organizate în iulie, august și la începutul lunii octombrie. Toate cele patru încercări au eșuat: nu s-a depus nicio ofertă.
Pentru primele patru licitații, prețul a rămas la 184 de milioane de euro fără TVA. După modificarea procedurii de vânzare, prețul a fost redus pentru cea de-a cincea licitație la 75% din valoarea inițială, adică la aproximativ 138 de milioane de euro.
Pe 9 octombrie, la a cincea licitație, activele au fost adjudecate de Rheinmetall Real Estate România SRL pentru 138.034.320,47 de euro.
Diferența este de aproape 46 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o reducere de 25% față de prețul la care fuseseră organizate primele patru licitații.
Rheinmetall nu a intrat la primele patru licitații
Un detaliu care face tranzacția și mai interesantă este că Rheinmetall nu s-a prezentat la primele patru licitații.
În acest timp, compania germană era deja asociată cu viitorul șantierului. Rheinmetall obținuse un contract de aproximativ 920 de milioane de euro pentru patru nave militare destinate României, care urmau să fie construite la Mangalia în cadrul programului SAFE.
În luna iulie, ministrul Radu Miruță admitea public că un posibil investitor ar putea aștepta scăderea prețului după mai multe licitații. Realitatea a confirmat ulterior această evoluție: după patru proceduri fără cumpărător, prețul a fost redus, iar la următoarea licitație șantierul a fost adjudecat.
Această succesiune nu dovedește, de una singură, existența unei înțelegeri ilegale. Dar explică de ce mecanismul vânzării a devenit subiect de controversă politică.
Firma care cumpără șantierul are un singur angajat
Și aici apare una dintre cele mai spectaculoase informații din întreaga afacere.
Cumpărătorul din documentele tranzacției nu este direct compania-mamă germană, ci Rheinmetall Real Estate România SRL, societate cu sediul în Mediaș.
Firma are un singur angajat.
Datele financiare publice citate în presa română indică pentru 2025 o cifră de afaceri de numai 11.945 de lei și o pierdere de peste 683.000 de lei.
Evident, situația financiară a acestei firme nu trebuie confundată cu cea a gigantului german Rheinmetall. Este însă relevant cine apare juridic drept cumpărător al activelor Șantierului Naval Mangalia: o societate românească extrem de mică, cu un singur salariat.
Iar această imagine contrastează puternic cu dimensiunea activului preluat și cu sutele de milioane de euro care se învârt în proiectele militare asociate șantierului.
Miruță și Darău, prezentați de Fritz drept autorii „salvării”
După finalizarea tranzacției, liderul USR Dominic Fritz a prezentat operațiunea drept o mare victorie a partidului.
Fritz i-a felicitat pe Radu Miruță și Irineu Darău, afirmând că cei doi „au reușit ceea ce PSD-iștii spuneau că e imposibil”.
Potrivit liderului USR, șantierul era împins spre faliment, iar o soluție pregătită înainte ca Miruță să ajungă ministru ar fi presupus vânzarea pentru numai 10 milioane de euro.
Fritz susține că Miruță și Darău au făcut un plan prin care au introdus șantierul în programul SAFE, i-au adus comenzi și i-au redat valoarea, iar rezultatul final a fost adjudecarea la 138 de milioane de euro.
Mesajul lui Fritz a fost fără echivoc: în opinia sa, nu poate fi vorba despre „trădare”, ci despre salvarea unui șantier românesc de la dispariție și despre investiții și comenzi pentru Armata Română.
Dar povestea nu se oprește la „salvare”
Problema este că aceeași tranzacție poate fi privită dintr-un unghi complet diferit.
Victor Ponta a lansat unul dintre cele mai dure atacuri la adresa USR după anunțarea vânzării. Fostul premier a calificat tranzacția drept o „țeapă pentru România” și i-a nominalizat direct pe Fritz, Miruță și Darău.
Ponta susține că România pierde controlul asupra șantierului, deși statul deținea anterior 51% prin Șantierul Naval 2 Mai, în timp ce Damen avea 49%.
El mai susține că banii rezultați din vânzare nu ajung în bugetul statului român și că operațiunea trebuie analizată în legătură cu finanțarea prin SAFE.
Ponta merge și mai departe și afirmă că Damen ar fi cumpărat participația de 49% pentru aproximativ 23 de milioane de euro, iar după faliment ar ajunge să primească, prin vânzarea activelor către Rheinmetall, o sumă mult mai mare.
Aceste calcule și acuzații reprezintă poziția politică a lui Victor Ponta, nu o concluzie stabilită de o instanță. Dar ele pun în discuție exact ceea ce lipsește din discursul triumfalist al USR: cine încasează banii, cine pierde controlul și cine suportă în final costul întregii operațiuni?
Miza SAFE: șantierul este cumpărat, iar navele sunt finanțate prin programul european
Aici apare una dintre cele mai importante piese ale puzzle-ului.
Programul SAFE – Security Action for Europe este mecanismul european prin care statele membre pot accesa finanțare pentru investiții în industria de apărare.
În cazul României, proiectul asociat Mangalia include construirea a patru nave militare, contractul fiind estimat la aproximativ 920 de milioane de euro. Navele urmează să fie construite la șantierul din Mangalia.
Așadar, există două componente care trebuie privite împreună:
-Rheinmetall preia activele șantierului pentru aproximativ 138 de milioane de euro;
-compania este implicată în proiectul pentru cele patru nave militare, în valoare de aproximativ 920 de milioane de euro, asociat programului SAFE.
Tocmai această legătură stă la baza criticilor potrivit cărora România ar putea ajunge să finanțeze prin împrumuturile SAFE o industrie asupra căreia statul nu mai deține controlul.
Este cert este că proiectul militar de la Mangalia este legat de programul SAFE și că România își finanțează prin acest mecanism investițiile de apărare.
Peste 1.000 de angajați au rămas fără locuri de muncă
În toată această poveste există și o categorie despre care mesajele politice vorbesc mult mai puțin: angajații șantierului.
În primăvara lui 2026, peste 1.000 de oameni protestau după ce nu își primiseră salariile timp de mai multe luni.
După intrarea companiei în faliment, întregul personal a fost disponibilizat. Numărul angajaților afectați de concedieri a fost de aproximativ 1.011 persoane.
Astfel, în momentul în care USR vorbește despre „salvarea” șantierului, realitatea este că peste o mie de oameni au fost deja trimiși acasă, iar viitorul locurilor de muncă depinde acum de noul proprietar și de comenzile militare.
Statul român, între acționar majoritar și proprietar fără control
Structura de proprietate de dinaintea falimentului este esențială pentru înțelegerea controversei.
Statul român deținea 51% din Șantierul Naval 2 Mai, în timp ce Damen avea 49%. În urma procedurii de faliment și a vânzării activelor, însă, participația statului nu trebuie confundată cu proprietatea asupra activelor vândute în bloc.
Asta este și una dintre principalele dispute politice: ce mai rămâne statului român după vânzarea activelor șantierului?
Ponta susține că România pierde practic controlul asupra ultimului său mare șantier naval și că statul nu încasează suma de 138 de milioane de euro. USR răspunde că important este că șantierul continuă să existe și primește comenzi militare.
„Salvare” pentru USR, afacere controversată pentru critici
Din punct de vedere politic, cele două tabere descriu două povești complet diferite.
Pentru Dominic Fritz, Radu Miruță și Irineu Darău, tranzacția reprezintă salvarea unui obiectiv strategic, atragerea comenzilor militare și relansarea activității la Mangalia.
Pentru Victor Ponta și criticii tranzacției, lucrurile arată invers: statul pierde controlul asupra șantierului, prețul a fost redus cu 25% după patru licitații fără ofertanți, peste 1.000 de oameni au fost disponibilizați, iar proiectul este legat de finanțarea prin SAFE.
Mai există un fapt care face povestea imposibil de ignorat: în timp ce Rheinmetall nu a participat la primele patru licitații, prețul a fost în cele din urmă coborât la 75% din valoarea de pornire, iar la cea de-a cincea licitație șantierul a fost adjudecat.
Cine câștigă și cine plătește?
Aici este întrebarea pe care comunicarea politică nu o poate înlocui.
Un șantier naval strategic a trecut prin faliment, peste 1.000 de angajați au fost disponibilizați, iar activele au fost vândute după ce prețul de pornire a fost redus cu 25%.
Cumpărătorul din acte este o firmă din Mediaș cu un singur angajat, parte a grupului Rheinmetall.
În paralel, compania germană este beneficiara unei perspective industriale uriașe la Mangalia, inclusiv prin contractul de aproximativ 920 de milioane de euro pentru cele patru nave militare legate de programul SAFE.
Iar între cele două versiuni rămân niște întrebări simple, dar esențiale: de ce a fost nevoie de patru licitații fără cumpărător pentru ca prețul să fie redus cu 25%, cine beneficiază de această reducere, cine încasează banii din vânzare și cât va costa, în final, România proiectul finanțat prin SAFE?
Până când aceste întrebări primesc răspunsuri clare, povestea Șantierului Naval Mangalia este departe de a putea fi prezentată doar ca o „salvare” și o victorie politică a USR.
