ARHEOLOGIE. Descoperirea unor adăposturi stâncoase, artă rupestră, cimitire antice și monumente megalitice în peninsula Tanger determină specialiștii să reanalizeze înțelegerea actuală a regiunii în contextul istoric. Săpăturile arheologice desfășurate în această zonă strategică de lângă Strâmtoarea Gibraltar — un important punct de legătură între Europa și Africa — vizează umplerea unui gol de cercetare privind influențele transcontinentale.
Potrivit unui studiu recent publicat în African Archaeological Review, poziționarea peninsulei Tanger o transformă într-un loc-cheie pentru schimburi culturale încă din epoca târzie a pietrei. Rezultatele provin din cercetările de teren extinse efectuate de echipele Tahadart și Kach Kouch.
Noile descoperiri – adăposturi cu artă rupestră, cimitire străvechi și monumente megalitice – oferă dovezi care susțin existența unor rețele culturale complexe între regiunile Atlanticului european, Saharei și pre-Saharei. Deși aceste locuri au fost anterior analizate separat, autorii susțin că ele trebuie privite ca părți interconectate ale unui „peisaj simbolic și ritualic” de mari dimensiuni. Peisajul funerar și ritualic al peninsulei rămăsese, până de curând, puțin explorat comparativ cu alte aspecte arheologice ale regiunii.
Cercetarea recentă scoate la lumină și influențele unor „prejudecăți coloniale” persistente în studiul arheologic nord-african, subliniind totodată rolul esențial al zonei în rețelele transregionale din antichitate.
Analiza se concentrează pe perioada 3000–500 î.Hr. și include studierea mai multor situri vechi și recent descoperite. În trei cimitire distincte au fost identificate diverse tipuri de morminte – gropi funerare, hipogee, ciste și tumuli. Una dintre ciste a fost datată pentru prima dată cu carbon radioactiv, stabilind o vechime de aproximativ 2000 î.Hr., ceea ce reprezintă o premieră în nord-vestul Africii.
Monumentele amplasate în apropierea unor vechi rute de circulație arată că populațiile antice interacționau. Pietrele verticale – considerate de mulți cercetători drept markeri teritoriali – ar fi avut și un rol ceremonial.
Unsprezece adăposturi stâncoase conțin picturi care prezintă motive comune cu cele din Iberia și Sahara: puncte, linii ondulate, figuri umane stilizate și forme circulare – toate indicând o cultură comună în epoca târzie a bronzului.
De asemenea, în zona Kach Kouch a fost identificată o așezare agricolă, cu locuințe din lut și silozuri săpate în stâncă, oferind dovezi despre domesticirea plantelor și animalelor. Aceasta reflectă legături între regiunile mediteraneene și atlantice.
Publicarea studiului în African Archaeological Review marchează începutul unei noi etape în arheologia nord-africană, criticând neglijarea pe termen lung a peisajelor funerare și ritualice preistorice. Noua perspectivă scoate la lumină o cultură importantă, situată la intersecția lumilor africană, mediteraneană și atlantică.
