AGRICOL. România va primi cel puțin 16,6 miliarde de euro prin viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), devenind al șaselea cel mai mare beneficiar de fonduri agricole din Uniunea Europeană, a anunțat joi Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035.
„Agricultura și alimentația sunt esențiale pentru Europa, ele susțin suveranitatea noastră alimentară, competitivitatea și dezvoltarea rurală. Provocările sunt reale, dar și potențialul este uriaș. De aceea, Comisia propune o abordare mai simplă, mai flexibilă și mai eficientă pentru viitoarea PAC”, a declarat Hansen.
Conform oficialului european, noul Cadrul Financiar Multianual (2028–2034) va aloca aproape 294 de miliarde de euro pentru sprijinul veniturilor fermierilor la nivelul UE. România va beneficia de minimum 16,6 miliarde, sumă ce poate fi suplimentată din fondurile naționale. „Această alocare oferă stabilitate și previzibilitate fermierilor români, într-o perioadă plină de incertitudini economice”, a precizat comisarul.
În plus, Fondul European pentru Competitivitate va pune la dispoziție 40 de miliarde de euro destinate cercetării, inovației și creșterii rezilienței în agricultură.
Hansen a subliniat că România va beneficia de o flexibilitate sporită, care va permite autorităților să adapteze politicile agricole la nevoile locale. „Regulile vor fi simplificate, instrumentele mai flexibile, iar povara birocratică redusă. Fermierii cu sub 10 hectare vor fi scutiți de controale”, a explicat el.
Comisarul european a precizat că noua arhitectură PAC pune accentul pe fermele mici, de familie și pe tinerii fermieri, printr-un sprijin mai bine direcționat. „Propunem majorarea sprijinului cuplat pentru venit, mai ales pentru sectoarele vulnerabile precum zootehnia. Fermele mari vor continua să primească sume consistente, inclusiv până la 200.000 de euro pentru investiții în modele sustenabile – organice, regenerative sau agroforestiere”, a detaliat Hansen.
Totodată, România va beneficia de o creștere cu 17% a fondurilor pentru parteneriate naționale și regionale, datorită poziției sale strategice la frontiera estică a Uniunii. „Regiunile de graniță vor primi fonduri suplimentare pentru a preveni abandonul terenurilor și pentru a consolida securitatea europeană”, a subliniat oficialul european.
La eveniment au participat și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, alături de reprezentanți ai Clubului Fermierilor Români, organizatorii conferinței AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035.














