ENERGIE. Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu readuce în prim-plan rolul crucial al petrolului în economia și politica mondială. Potrivit unei analize publicate de The New York Times, creșterea prețului barilului peste pragul de 100 de dolari demonstrează că resursele energetice rămân o pârghie geopolitică majoră, chiar și într-o perioadă în care se vorbește tot mai des despre tranziția către energie curată.
Publicația americană subliniază că anul 2026 confirmă încă o dată influența pe care petrolul continuă să o exercite asupra echilibrelor globale. Exemplele recente includ situația din Venezuela, legată de capturarea lui Nicolas Maduro, precum și tensiunile din Orientul Mijlociu, care au pus din nou presiune pe piețele energetice.
„Petrolul este în continuare atât un trofeu, precum în cazul Venezuelei, cât și un instrument puternic de coerciție politică, după cum arată blocada Statelor Unite împotriva Cubei”, notează The New York Times, concluzionând că o lume fără dependență de petrol rămâne, deocamdată, un obiectiv îndepărtat.
Situații similare au mai existat în trecut. În anii ’70, reducerea producției de către statele din OPEC a declanșat o criză majoră, care a dus la creșterea de patru ori a prețului petrolului într-un interval foarte scurt. Deși contextul global este diferit astăzi, orice întrerupere a fluxurilor de petrol poate provoca din nou dificultăți economice majore la nivel mondial.
„Vechiul joc s-a întors într-o măsură mai mare decât oamenii credeau că ar fi vreodată posibil”, a declarat Elliott Abrams, fost reprezentant special pentru Iran și Venezuela în prima administrație a lui Donald Trump.
Dependența globală de hidrocarburi rămâne ridicată, chiar dacă investițiile în energie alternativă cresc constant. Aproximativ două treimi din fondurile direcționate către sectorul energetic sunt alocate în prezent soluțiilor mai puțin poluante, precum energia solară.
Conform datelor furnizate de Agenția Internațională pentru Energie, petrolul reprezintă în prezent sub 30% din energia produsă la nivel global. Cu toate acestea, consumul total este aproape dublu față de începutul anilor ’70. În paralel, ponderea gazelor naturale în mixul energetic a crescut considerabil.
Jurnalista Rebecca Elliott, specializată în domeniul energiei la The New York Times, arată că tranziția energetică este încă la început. „Lumea post-petrol rămâne îndepărtată în viitor. Suntem în stadiile incipiente ale tranziției energetice, iar astfel de transformări necesită timp”, explică David Sandalow, cercetător la Centrul pentru Politici Globale în Energie al Universității Columbia.
Tensiunile au crescut și mai mult după blocarea Strâmtorii Ormuz, un punct strategic prin care trece aproximativ 20% din producția mondială de petrol, precum și volume importante de gaze naturale.
În paralel, mai multe rafinării din regiune, unele afectate de bombardamente, au fost nevoite să reducă sau să oprească procesarea petrolului în motorină, benzină și kerosen, ceea ce a alimentat creșterea prețurilor. De asemenea, Qatarul a suspendat temporar procesul de răcire a gazelor naturale destinate exportului.
În acest context tensionat, energia revine în centrul strategiilor geopolitice, într-o perioadă în care Statele Unite se confruntă cu tensiuni comerciale și rivalități cu alte mari puteri.
„Arma energiei nu a dispărut niciodată, însă o combinație de factori globali și deciziile administrației Trump au readus-o în prim-plan. Energia poate fi atât un instrument de politică externă, cât și un obiectiv strategic”, explică Meghan O’Sullivan, profesor la Universitatea Harvard.
Situațiile din Venezuela și Cuba ilustrează aceste realități. Statele Unite au obținut acces la resursele petroliere venezuelene, în timp ce Cuba se confruntă cu o blocadă energetică menită să pună presiune asupra regimului comunist.
În același timp, Iranul își folosește poziția strategică pentru a amenința fluxurile de energie care traversează Strâmtoarea Ormuz, evidențiind vulnerabilitatea statelor dependente de importuri energetice.
În fața acestor riscuri, unele țări ar putea accelera tranziția către energie regenerabilă. Totuși, chiar și această schimbare vine cu noi provocări geopolitice. Dominanța Chinei în producția de panouri solare, turbine eoliene și baterii reîncărcabile creează o altă formă de dependență globală.
Un avantaj important al energiei regenerabile rămâne însă stabilitatea resurselor. După instalarea infrastructurii pentru energie solară și energie eoliană, sursele în sine nu pot fi controlate sau confiscate.
„Nu poți transforma soarele în armă și nici vântul în armă”, afirmă Catherine Wolfram, fost asistent adjunct al secretarului pentru climă și energie în Departamentul Trezoreriei în timpul administrației Joe Biden.
