Acasă Politic Viktor Orban salută votul conservatorilor și extremei drepte din Germania împotriva migrației:...

Viktor Orban salută votul conservatorilor și extremei drepte din Germania împotriva migrației: „Bună dimineața, Germania!”

212
0

POLITIC. Premierul ungar Viktor Orban și-a exprimat satisfacția după ce parlamentul german a adoptat o moțiune care propune măsuri dure împotriva migrației, inclusiv respingerea migranților la granițe – o politică aplicată deja de Ungaria, dar sancționată de Comisia Europeană.

Bună dimineața, Germania!”, a scris Orban pe platforma X, în limba germană, continuând în engleză cu mesajul „Welcome to the club!” („Bun venit în club!”).

Moțiunea a fost inițiată de liderul opoziției conservatoare germane, Friedrich Merz, favorit pentru funcția de cancelar la alegerile anticipate din 23 februarie, și a fost adoptată cu sprijinul formațiunii de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD). În schimb, social-democrații cancelarului Olaf Scholz și partenerii lor de coaliție, Verzii, au criticat-o, considerând că încalcă valorile europene.

Rezoluția propune:
-Controale permanente la granițele Germaniei
-Respingerea migranților ilegali, inclusiv a celor care solicită azil (chiar dacă măsura contravine regulilor UE)
-Detenție pe termen nelimitat până la expulzare pentru cei ale căror cereri de azil sunt respinse

Subiectul a devenit un punct fierbinte în campania electorală din Germania.

Ungaria, sancționată pentru măsuri similare
În trecut, Ungaria a fost sancționată de Comisia Europeană pentru politici anti-migrație similare. În iunie 2023, Curtea de Justiție a UE (CJUE) a amendat Budapesta cu 200 de milioane de euro, plus o penalitate de 1 milion de euro pe zi, pentru că nu a respectat legislația UE privind dreptul de azil.

Guvernul Orban a refuzat să plătească amenda, iar Bruxelles-ul a blocat accesul Ungariei la fonduri europene, reținând 22 de miliarde de euro. O parte din aceste fonduri au fost deblocate la finalul lui 2023, însă tensiunile dintre Budapesta și UE continuă, în special din cauza poziției Ungariei față de sprijinul financiar al UE pentru Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.