POLITIC. Guvernul condus de Viktor Orban intenționează să aducă modificări semnificative Constituției Ungariei, printre care și o prevedere clară conform căreia „există două sexe: femeie și bărbat”. Anunțul a fost făcut de șeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, în cadrul unei conferințe de presă.
Pe lângă această schimbare, Guvernul propune și alte amendamente, precum consolidarea dreptului comunităților mici de a decide „alături de cine vor să trăiască”. Potrivit oficialului ungar, această măsură vine ca răspuns la solicitările primite de la numeroși primari, iar Ministerul Administrației Publice și Dezvoltării Regionale va iniția consultări pe acest subiect.
În plus, în Constituție va fi introdusă interzicerea explicită a abuzului de droguri, iar legea fundamentală va include și principiul conform căruia „dreptul copiilor la dezvoltare fizică, psihologică și morală precede toate celelalte drepturi, cu excepția celui la viață”. Aceste modificări se înscriu în linia conservatoare a politicilor promovate de guvernul Orban, care și-a consolidat în ultimii ani poziția prin măsuri ce vizează identitatea de gen, familia și protecția copiilor.