COMEMORARE. Pe 26 aprilie 1986, la ora 1:23 dimineața, un experiment nereușit în reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a declanșat cel mai grav dezastru nuclear civil din istorie. Deși explozia a fost una termică, nu nucleară, consecințele au fost catastrofale: sute de mii de kilometri pătrați contaminați, vieți schimbate definitiv și reguli internaționale de siguranță revizuite radical. Astăzi, la 39 de ani de la tragedie, urmele dezastrului sunt încă vizibile în sol, păduri, organisme vii și în memoria colectivă, notează pravda.ua.
Specialiștii spun că în primele ore după accident, nivelul de radiație eliberat era comparabil cu efectul unei bombe de tip Hiroshima, iar vremea și lipsa de informații au agravat situația.
Adevărul despre explozie: Ce s-a întâmplat de fapt
Contrar credinței populare, explozia de la Cernobîl nu a fost una nucleară, ci rezultatul unui test prost organizat și al unui design defectuos al reactorului sovietic RBMK. O combinație de erori umane și lipsă de transparență a dus la distrugerea reactorului. Incendiul rezultat a durat peste o săptămână, timp în care în atmosferă au fost dispersați radionuclizi echivalenți a 400 de bombe de tip Hiroshima, dar în doze mai mici și persistente.
„Dacă ar fi fost o explozie nucleară reală, Prîpeat ar fi fost șters de pe fața pământului”, explică Oksana Pareniuk, radiobiolog la Institutul de Siguranță Nucleară din Kiev.
600.000 de oameni mobilizați pentru lichidare, fără să știe exact la ce se expun
Uniunea Sovietică a mobilizat peste 600.000 de persoane — soldați, pompieri, muncitori și medici — pentru a limita efectele catastrofei. Mulți erau tineri recrutați din rezervă, fără echipamente de protecție adecvate, și au lucrat în condiții extrem de dure, timp de săptămâni întregi.
Serghei Mirnîi, fost ofițer devenit scriitor și ecologist, își amintește: „Am condus un pluton de recunoaștere radiologică timp de 35 de zile. Șase luni ar fi fost imposibil de suportat.”
Surprinzător, studiile arată că majoritatea lichidatorilor nu au fost expuși la doze letale. Cu toate acestea, stigmatul fricii și al bolii i-a urmărit toată viața.
Lecții învățate din ruinele Cernobîlului
Dezastrul a forțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) să reformuleze normele globale de siguranță nucleară. Ani de analize au dus la implementarea de protocoale stricte în toate centralele nucleare. La Fukushima, în 2011, Japonia a aplicat lecțiile învățate: au fost trimiși doar 50 de voluntari, toți trecuți de 50 de ani, fără speranțe de a mai avea copii.
Zona de excludere: Un refugiu neașteptat pentru natură
Astăzi, zona de excludere de la Cernobîl acoperă peste 2.600 km², două treimi fiind transformate într-o rezervație biosferică. Lupii, râșii, cerbii și urșii trăiesc liber în sălbăticie.
Orașul Prîpeat nu și-a revenit după contaminare, dar în orașul Cernobîl, aflat la 17 km de centrală, viața continuă. Clădiri administrative, magazine și chiar o biserică, Sfântul Ilie, sunt încă active. Înainte de războiul din Ucraina, existau și două muzee deschise vizitatorilor.
În ciuda evacuărilor, aproximativ 200 de persoane, numite „coloniști vechi”, trăiesc din nou în zonă.
Radiațiile: o realitate omniprezentă
Contrar miturilor, radiațiile sunt o parte naturală a vieții noastre: în aer, în alimente, în munți și în timpul zborurilor cu avionul. „Un zbor spre Japonia expune organismul la mai multă radiație decât o zi obișnuită pe sol”, explică Olena Pareniuk.
Gustul metalic perceput de unii nu provine de la radiație directă, ci de la distrugerea celulelor din cavitatea bucală.
Mituri despre mutații și creaturi bizare
Potrivit specialiștilor, natura s-a refăcut uimitor de bine. Zona de excludere găzduiește peste 300 de specii de vertebrate, dintre care 75 sunt pe lista speciilor protejate.
Mutanții reali nu rezistă în natură, așa că animalele din zonă sunt adaptate, nu deformate. De exemplu, somnii gigantici din canalele de răcire nu sunt o consecință a radiației, ci a lipsei de prădători și a hrănirii regulate.
Ce protejează cu adevărat de radiații?
Contrar credințelor populare, alcoolul nu protejează împotriva radiațiilor — dozele necesare ar fi letale.
Singura metodă eficientă de protecție împotriva iodului radioactiv este administrarea de iodură de potasiu, într-o doză mare, care blochează glanda tiroidă. Alte soluții populare, cum ar fi laptele sau tinctura de iod, sunt inutile sau chiar periculoase.
Înainte de pandemie și război, Cernobîl atrăgea anual peste 120.000 de turiști, devenind un simbol mondial al curiozității, dar și al tragediei cauzate de lipsa de transparență.
Detalii mai multe găsiți aici:
