Acasă Actualitate Maia Sandu, acuzată de ingerință în alegerile din România. Se cere deschiderea...

Maia Sandu, acuzată de ingerință în alegerile din România. Se cere deschiderea unei anchete penale împotriva președintei Republicii Moldova

2192
0

ANCHETĂ. Victoria Furtună, fostă procuroare anticorupție în Republica Moldova, solicită oficial deschiderea unei anchete penale împotriva Maiei Sandu, acuzând-o de implicare directă în alegerile prezidențiale din România. Aceasta susține că șefa statului de la Chișinău ar fi comis o tentativă de subordonare politică externă a unui stat suveran, faptă prevăzută de articolul 394 din Codul Penal al României.

Furtună afirmă că Maia Sandu, cetățean român și președintă aleasă „prin fraudă externă”, ar folosi resursele administrative ale statului moldovean pentru a influența procesul electoral din România, acționând în numele unor rețele externe, precum Usaid și Soros. Aceasta acuză chiar organizarea transportului alegătorilor la secțiile de votare, în mod coordonat.

Poporul român trebuie să-și decidă singur viitorul. Ceea ce se întâmplă acum este o încălcare gravă a acestui drept, o formă de ingerință politică și o amenințare la adresa suveranității naționale”, a declarat Furtună.

În acest context, Partidul Moldova Mare a depus o solicitare oficială pentru inițierea unei anchete penale împotriva Maiei Sandu și condamnă ferm ceea ce numește „o agresiune împotriva democrației românești”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.