CASA REGALĂ. Starea de sănătate a Regelui Charles provoacă îngrijorări tot mai mari în Marea Britanie, după ce surse apropiate Casei Regale au confirmat că suveranul suferă de cancer și a ales să urmeze un tratament mai blând, evitând chimioterapia. Absența sa de la o serie de apariții publice importante alimentează zvonurile privind gravitatea bolii.
Publicația NewsNationNow citează o sursă apropiată familiei regale care confirmă diagnosticul și afirmă că, în ciuda relației reci dintre Rege și Prințul Harry, acesta din urmă este informat cu regularitate despre starea tatălui său prin canale confidențiale.
Jurnalistul Tom Sykes, redactor-șef european al Daily Beast, a declarat într-un podcast că în interiorul palatului au început deja discuții serioase despre succesiune. Potrivit acestuia, apropiații Casei Regale nu mai cred că Regele ar mai putea trăi mai mult de 3-4 ani, iar planurile pentru o eventuală trecere a responsabilităților către Prințul William sunt deja conturate.
Tot The Daily Beast menționează că William își menține distanța față de fratele său Harry, pe care îl consideră vinovat de o încălcare gravă a valorilor familiei regale. „Pentru William, loialitatea față de Coroană este sacră, iar ceea ce a făcut Harry este o trădare”, spun surse din anturajul prințului.
Cu toate acestea, nu este exclusă o împăcare între Rege și fiul său cel mic. Potrivit unor surse apropiate palatului, Charles își dorește să păstreze o relație cu nepoții săi, Archie și Lilibet, iar o întâlnire cu Harry ar putea avea loc curând. Pe 26 și 27 mai, Regele urmează să se deplaseze în Canada, unde va ține un discurs în deschiderea Parlamentului, iar zvonuri neconfirmate sugerează o posibilă vizită fulger în Statele Unite, unde locuiește Harry. Oficialii regali au fost recent văzuți la New York, fără a se ști clar scopul deplasării, ceea ce alimentează speculațiile privind o potențială întrevedere între tată și fiu.














