INTERVIU. Am discutat cu doi tineri – Mădălina Rohan și Andrei Neagoe, despre provocările politice și sociale cu care se confruntă România în prezent. Împreună, reflectăm asupra relației țării cu Uniunea Europeană, asupra crizei economice și asupra modului în care tinerii sunt implicați în deciziile care le influențează viitorul.
România se confruntă cu provocări majore: în 2024, deficitul bugetar a atins 9,3 % din PIB, cel mai mare din UE, iar proiectele economice reale sunt în întârziere. Guvernul – condus de o coaliție de patru partide pro-europene, negociată cu greutate, trebuie să adopte până la finalul lunii iunie un pachet de măsuri pentru a reduce un deficit estimat la aproximativ 30 miliarde lei, incluzând tăieri, amânări de investiții și posibile majorări fiscale.
Pe de altă parte, rata șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani a fost de aproximativ 25–26 % la începutul lui 2025, la un nivel dublu față de restul UE. În plus, participarea electorală a tinerilor rămâne scăzută – sub media populației generale, care abia depășește 50–55 %.
În acest context fragil, tinerii se simt marginalizați: nu se regăsesc în deciziile publice, chiar dacă sunt primii afectați de inflație, lipsa locurilor de muncă, prețurile în creștere și subzistența precarilor. Credința lor în instituții, de la partide la CCR și guvern, este tot mai șubredă.
„Ne tratează ca pe niște figuranți în propria noastră țară”
Reporter: Cum percepi actuala situație politică a României, în contextul relației cu Uniunea Europeană și al provocărilor interne precum instabilitatea guvernamentală și presiunea privind deficitul bugetar?
AN: Situația este, pe scurt, dramatică. Relația României cu Uniunea Europeană este considerată de mulți un succes, dar din punctul meu de vedere, este un eșec mascat. Uniunea Europeană s-a născut ca o alianță economică, dar în cazul nostru, rezultatele reale sunt aproape inexistente. Am primit fonduri europene, da, dar nu am știut – sau nu am vrut – să le folosim în mod corect. Din vina cui? A celor care conduc.
Nu s-a dorit ca România să devină un stat puternic, ci doar o piață de consum și un stat-împrumutat, care plătește dobânzi uriașe și cedează resurse în schimbul unor aparente „ajutoare”.
În ce privește politica internă, instabilitatea e deja firească. Am avut alegeri invalidate de CCR în mod neconstituțional, decizii contradictorii, mandate prelungite fără bază legală. Timp de luni întregi, România nu a avut un guvern legitim. Iar apoi, domnul Ilie Bolojan este numit prim-ministru de Nicușor Dan – o decizie pe care o consider complet lipsită de rațiune. Bolojan nu poate fi eficient nici în administrația locală, dar cu atât mai puțin în fruntea guvernului.
Cât despre deficitul bugetar – era inevitabil. Industria a fost distrusă, producția internă este la pământ, iar antreprenorii români sunt lăsați să falimenteze. În schimb, multinaționalele sunt protejate, plătesc taxe minime și amenință că „pleacă” dacă sunt deranjate. Aici s-ar putea rezolva problema deficitului: prin susținerea producției locale și taxarea corectă a capitalului străin.
R: Într-o Europa tot mai divizată și într-o România cu guverne instabile, cât de prezent te simți ca tânăr în deciziile care îți influențează direct viitorul?
AN: Nu mă simt deloc prezent. Zero. În teorie, ni se spune că avem drepturi, că putem participa, că putem alege. În realitate, dacă opinia ta nu este conformă cu „linia oficială”, ești marginalizat imediat. Dacă îți iubești țara, ești catalogat legionar, fascist, sau antisemit. Dacă vrei să ajuți românii înainte de a susține interese externe, ești egoist.
Europa e tot mai împărțită între două lumi: una globalistă, care acceptă orice în numele „toleranței”, și una naționalistă, care e automat demonizată. În România, suntem doar figuranți. Actorii principali – politicienii – își joacă piesa în fața camerelor. Noi suntem decorul.
R: În contextul crizelor multiple din România și Europa, câtă încredere mai ai în capacitatea politicienilor actuali de a acționa în interesul real al cetățenilor și nu al propriei imagini sau cariere?
AN: Sincer, zero. Nu am fost niciodată reprezentați cu adevărat. Politicienii români s-au gândit mereu la propria imagine, nu la cetățeni. Sunt persoane fără experiență, fără studii solide, dar cu relații în partid.
Un caz care, cred eu, spune multe despre felul în care liderii noștri înțeleg ideea de reprezentare este cel al arbitrului Sebastian Colțescu, în urma căruia ministru de externe a României de la acea vreme și-a cerut scuze public pentru o exprimare care, în limba română, nu era deloc jignitoare. În loc să apere un cetățean român, l-au abandonat. Asta spune tot despre cum înțeleg „reprezentarea” liderii noștri.
R: Cum privești sprijinul constant acordat Republicii Moldova și Ucrainei, în timp ce în România avem copii care abandonează școala din cauza sărăciei și vârstnici care trăiesc sub pragul de subzistență?
AN: Mi se pare o nedreptate strigătoare la cer. La începutul războiului din Ucraina, România a fost printre primele state care au oferit ajutor umanitar, ceea ce este lăudabil. Dar deja am trecut de limita rezonabilului. Nu e războiul nostru și nu avem ce câștiga din el.
Românii mor de foame, copiii abandonează școala, iar noi trimitem resurse în afara granițelor.
Cât despre Moldova, deși beneficiază de toate drepturile cetățenești în România, foarte mulți moldoveni vorbesc de rău țara care îi sprijină. Iar implicarea moldovenilor în alegerile din România, deși nu locuiesc aici, este un semnal grav.
Nu spun să nu fim solidari, dar solidaritatea nu trebuie să vină în detrimentul propriei populații. Trebuie să avem grijă de noi înainte de a-i salva pe alții.
– a consemnat pentru contează.ro, Andrei Neagoe, un tânăr român despre criza politică, Uniunea Europeană și ruptura dintre cetățean și decidenți.
În contrast cu vocea dur critică a primului tânăr intervievat, Mădălina, o tânără profesoară, privește actuala situație politică din România cu încredere și moderație. Este atentă la provocările sociale și economice, dar consideră că noua formulă de guvernare oferă, în sfârșit, un cadru coerent și un impuls real către stabilitate și reformă.
Fără a ignora dificultățile legate de deficitul bugetar, instabilitatea politică sau nevoile interne, Mădălina vede în sprijinul pentru țările vecine un gest responsabil și în noua conducere un semn că România poate deveni, cu pași mici, o țară mai sigură, mai așezată, mai europeană.
Discursul ei este al unui om care alege să creadă că schimbarea este posibilă nu doar prin critică, ci și prin participare activă și încredere în instituții atunci când acestea încep să arate direcția bună.
„Este prima dată când nu regret alegerea făcută”
Reporter: Cum percepi actuala situație politică a României, în contextul relației cu Uniunea Europeană și al provocărilor interne precum instabilitatea guvernamentală și presiunea privind deficitul bugetar?
MR: Provocările despre care vorbești nu sunt o noutate, din păcate. Situația privind cuantumul datoriilor pe care România le are în plan extern a fost adusă în atenția publicului de ani buni, stârnind revoltă, promisiuni, dar niciodată soluții. Astăzi, o nouă formulă guvernamentală ne propune potențiale soluții pentru diminuarea acestui deficit bugetar: reduceri de personal, încetarea acordării de fonduri de sprijin pentru susținerea investițiilor, creșterea anumitor taxe, reducerea numărului de sporuri și îndemnizații care li se cuvin bugetarilor ș.a.m.d. Este interesant cum subiecții acestor măsuri gândite sunt întotdeauna cetățenii, ei sunt cei ai căror bani se împuținează pentru a acoperi niște pagube de care nu sunt responsabili. Desigur, munca și responsabilitățile le rămân mereu aceleași. Oare aceasta este soluția? Să-i diminuăm profesorului sporul pentru efortul neuropsihic sau să o taxăm suplimentar pe bătrânica care-și vinde la colțul străzii munca zilnică pe 2–3 lei, cât să-și asigure traiul?! De undeva trebuie să vină acei bani aferenți acoperirii datoriilor, bineînțeles. Poate o soluție mai morală ar putea fi eliminarea privilegiilor nejustificate de care dispun tocmai cei ce au gândit aceste măsuri. Poate 😊
R: Într-o Europă tot mai divizată și într-o Românie cu guverne instabile, cât de prezent te simți ca tânăr în deciziile care îți influențează direct viitorul?
MR: Noi, tinerii, suntem una dintre minoritățile țării. Și, ca orice minoritate, trebuie să suferim urmările deciziilor hotărâte de cei avantajați numeric. Vocea noastră, a tinerilor, nu a avut niciodată suficienți decibeli pentru a se face auzită, pentru a străpunge barierele ignoranței civice și a deveni un ecou. Au reușit alții – cei cumpărați cu câteva conserve cu ton mărunțit în ulei și două kilograme de zahăr sau cei ademeniți cu promisiuni deșarte, adesea irealizabile. Aceștia sunt majoritatea. Câtă vreme ne vom mai lăsa „cumpărați” cu făină de grâu și lozinci nemuritoare, România nu va ajunge o țară a tinerilor.
R: În contextul crizelor multiple din România și Europa, câtă încredere mai ai în capacitatea politicienilor actuali de a acționa în interesul real al cetățenilor și nu al propriei imagini sau cariere?
MR: De puțin timp România are un nou conducător, un om potent care în puținul timp petrecut pe fotoliul Palatului Cotroceni a reușit deja să imprime țării o viziune occidentală, așa cum, de altfel, se cade unei țări care face parte din Uniunea Europeană de mai bine de un deceniu și jumătate. E prematur să mă pronunț în privința a ceea ce România are să experimenteze având la guvernare un om despre care se observă că este orientat către cetățean, cu scopul de a-i asigura o țară sigură, prosperă și solidară. Este a treia oară, de când am drept legal la vot, când am participat la alegerile prezidențiale și mi-am exprimat alegerea pentru viitorul țării în care îmi doresc în continuare să trăiesc. Este însă prima dată când nu regret alegerea făcută.
R: Cum privești sprijinul constant acordat Republicii Moldova și Ucrainei, în timp ce în România avem copii care abandonează școala din cauza sărăciei și vârstnici care trăiesc sub pragul de subzistență?
MR: Consider că problema, în acest caz, este mult mai delicată decât pare. Pe de o parte, orice țară echilibrată are datoria morală și civică de a nu rămâne pasivă la nevoile confraților ei, aceasta este atitudinea potrivită pentru o cooperare internațională prolifică și armonioasă. Din acest punct de vedere, nu consider că este un lucru rău suportul pe care țara noastră îl oferă țărilor vecine care, la rândul lor, și-au exprimat deschiderea înspre a-i ajuta pe români în caz de nevoie. Pe de altă parte, prioritatea unei țări ar trebui să rămână, în orice context, bunăstarea colectivă a cetățenilor care o compun, indiscutabil. Este nesăbuit să alocăm sprijin financiar, militar sau de orice altă natură cetățenilor unui alt stat când mulți români se găsesc în situații precare. Totodată, o altă problemă cu care se confruntă România la momentul actual, care contribuie și la acel deficit bugetar despre care vorbeam anterior, sunt cazurile tot mai crescânde de familii care trăiesc din ajutor social. Există multe situații în care membri ai acestor familii dispun de toate condițiile necesare pentru a se întreține pe cont propriu, însă preferă să abuzeze de statutul lor defavorizat pentru a beneficia de ajutor financiar. În aceste situații, care sunt o realitate a zilei de azi, consider că este vorba despre o risipă de bani care ar putea fi sistată pentru a nu reprezenta o altă sursă de cheltuială.
– a consemnat Mădălina Rohan, profesor de limba și literatura română.
