RĂZBOI. Statele Unite au lansat un atac aerian asupra celor mai importante situri nucleare ale Iranului, folosind bombe speciale antibuncăr.
Președintele american Donald Trump a confirmat că bombardierele americane au vizat instalațiile de la Fordow, Natanz și Isfahan, iar toate aeronavele au ieșit din spațiul aerian iranian în siguranță. Trump a transmis că SUA nu urmăresc o schimbare de regim și a îndemnat Teheranul să revină la masa negocierilor, avertizând totodată că alte atacuri pot urma dacă nu se optează pentru pace.
În atac au fost folosite bombe de tip Massive Ordnance Penetrator (MOP), concepute pentru a pătrunde adânc în structuri subterane. Este pentru prima oară când astfel de arme sunt utilizate în luptă, iar surse din armata americană indică faptul că bombardiere B-2 Spirit au fost implicate în misiune.
Iranul a confirmat oficial loviturile asupra facilității de la Fordow, însă a precizat că nu au fost înregistrate scurgeri radioactive. În replică, duminică dimineața, Iranul a lansat două valuri de rachete asupra teritoriului Israelului, vizând orașele Haifa și Tel Aviv. Atacurile au provocat pagube considerabile și cel puțin 27 de răniți. Printre clădirile afectate s-ar afla și un azil de bătrâni. Potrivit armatei israeliene, între 20 și 30 de rachete au fost lansate.
La scurt timp, Forțele Aeriene Israeliene au început represalii asupra unor ținte situate în vestul Iranului. Între timp, Consiliul de Securitate al ONU a fost solicitat să se reunească de urgență, în contextul în care escaladarea tensiunilor riscă să destabilizeze întreaga regiune.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a descris atacul american drept o „escaladare periculoasă” într-o zonă deja tensionată, subliniind că singura cale acceptabilă rămâne diplomația.
Pe fondul acestor confruntări, crește temerea că Strâmtoarea Hormuz, punct strategic pentru livrările de petrol la nivel global, ar putea fi închisă. Circa 20% din țițeiul mondial tranzitează această zonă, iar orice blocaj ar avea consecințe economice majore.














