Acasă Social Trei tipuri de burse pentru elevi, anunțate de ministrul Educației. Daniel David:...

Trei tipuri de burse pentru elevi, anunțate de ministrul Educației. Daniel David: Merit, social și tehnologic!

2009
0

BURSE. Daniel David, ministrul Educației, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Palatul Victoria, că sistemul actual de burse pentru elevi va fi simplificat. Astfel, vor exista doar trei tipuri de burse: de merit, socială și tehnologică.

În prezent, sistemul de burse este mult prea complex – avem burse de merit, de reziliență, sociale, tehnologice, toate în paralel. În nicio altă țară nu există o asemenea varietate. Vreau să propun un model mai clar, realist și adaptat resurselor României: trei burse esențiale”, a precizat ministrul.

Prima categorie o constituie bursa de merit, care se va acorda cel mult 15% dintre elevii unei clase, iar nota minimă pentru eligibilitate va fi 9. „În momentul de față, legislația permite ca minimum 30% dintre elevi, cu nota cel puțin 9,50, să primească bursă. Dacă toți au 9,50, o primește întreaga clasă, ceea ce e nerealist și neuniform”, a explicat David.

Al doilea tip este bursa socială, destinată elevilor aflați în dificultăți financiare sau în risc de abandon școlar. „Va fi construită atent pentru a sprijini elevii dezavantajați care altfel nu ar putea frecventa școala”, a adăugat el.

A treia categorie este bursa tehnologică, acordată elevilor înscriși în școli profesionale care colaborează cu firme sau companii din industrie, pentru a stimula educația practică.

În plus, premiile pentru olimpici vor fi păstrate, ba chiar ajustate în sus. „De exemplu, un elev care obține o mențiune la o olimpiadă internațională va primi un premiu care să-i acopere echivalentul unei burse lunare de merit”, a explicat ministrul. În prezent, aceste premii variază între 1.000 și 4.000 de euro, însă susținerea acestui sistem în forma actuală este dificilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.