Acasă Politic Ilie Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi inclusă în pachetele fiscale viitoare

Ilie Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi inclusă în pachetele fiscale viitoare

2039
0

PENSII. Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri că reforma pensiilor speciale va fi abordată în al doilea sau al treilea pachet fiscal, cel târziu în luna august, conform calendarului asumat de Guvern. Oficialul atrage atenția asupra faptului că România este singura țară din lume în care judecătorii pot ieși la pensie la vârsta de 48 de ani, cu o pensie medie de aproximativ 5.000 de euro, de circa nouă ori mai mare decât pensia medie națională.

Aceasta este o anomalie care nu mai poate fi tolerată”, a declarat Bolojan, subliniind că măsura trebuie corectată nu doar din rațiuni financiare sau pentru a respecta angajamentele față de Comisia Europeană, ci mai ales pentru că reprezintă „o chestiune de justiție socială și de respect față de cetățeni”.

Premierul a criticat sistemul care permite pensionarea unor magistrați după doar două decenii de activitate, punctând că în realitate, „din cei 48 de ani, 28 sunt ani de studii și copilărie”. În opinia sa, judecătorii ar trebui să își valorifice experiența profesională acumulată până cel puțin la vârsta de 60 de ani.

„Este absurd să trimiți la pensie un profesionist în momentul în care atinge maturitatea profesională. Continuarea acestui sistem până în 2060 nu are nicio justificare”, a spus premierul într-un interviu.

În acest context, Bolojan a reafirmat că problema pensiilor speciale va fi „atacată frontal” în pachetul fiscal doi sau trei, pentru că reprezintă nu doar o obligație externă, ci o necesitate internă urgentă.

În paralel, tensiunile din sistemul judiciar rămân ridicate. Elena Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), l-a acuzat recent pe președintele Nicușor Dan că, pe durata mandatului său, nu a aprobat nicio pensionare de magistrat. Potrivit acesteia, situația generează dezechilibre în instanțe și presiuni suplimentare asupra sistemului judiciar, în contextul în care mai mulți judecători și procurori așteaptă aprobarea cererilor de retragere din activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.