Acasă Actualitate După profesori și elevi, și studenții ies la proteste: manifestații anunțate în...

După profesori și elevi, și studenții ies la proteste: manifestații anunțate în toate centrele universitare

2000
0

PROTESTE. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat că se va alătura, luni, protestelor organizate de sindicatele din educație, alături de profesori și elevi. Reprezentanții studenților transmit că, după începerea noului an universitar, vor organiza proteste și marșuri în toate centrele universitare din țară, dacă măsurile de austeritate nu vor fi retrase.

ANOSR susține că deciziile Guvernului „afectează întregul sistem educațional și limitează drepturile tuturor beneficiarilor direcți ai educației”. Luni, studenții vor protesta în fața Guvernului României, cerând renunțarea rapidă la politicile de austeritate care, spun ei, pun în pericol accesul la o educație echitabilă.

Printre revendicările majore se numără:

-finanțarea burselor pentru întreaga perioadă a anului calendaristic (12 luni),

-majorarea de la 10% la 17,5% a procentului din salariul minim net folosit la calcularea fondului de burse,

-reintroducerea burselor pentru studenții cu taxă, acordate din fonduri bugetare,

-eliminarea prevederilor din OUG 156/2024 care limitează facilitățile la transportul feroviar intern pentru studenți.

Organizația studențească transmite că „educația nu poate continua în aceste condiții”, avertizând că noul an universitar ar putea debuta sub semnul protestelor de amploare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.