Acasă Social Comisia Europeană reacționează după decizia CCR: ce se întâmplă cu cei 231...

Comisia Europeană reacționează după decizia CCR: ce se întâmplă cu cei 231 de milioane de euro din PNRR pentru reforma pensiilor speciale

1899
0

CERERE. Comisia Europeană a anunțat că a luat act de decizia CCR privind reforma sistemului de pensii ale magistraților și analizează cererea autorităților de la București referitoare la plata a 231 de milioane de euro, alocați prin jalonul 215 din PNRR, care vizează modificarea pensiilor speciale.

Comisia a luat act de decizia Curții Constituționale din România privind pensiile speciale. Reforma pensiilor speciale face parte din cererea 3 de plată depusă de România în decembrie 2023. În mai 2025, plata a 231.000.000 de euro a fost suspendată în legătură cu jalonul 215”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Termenul-limită pentru rezolvarea problemelor identificate fusese 28 noiembrie 2025.

Autoritățile române au depus pe 28 noiembrie o cerere în care au explicat cum au îndeplinit jaloanele suspendate. Comisia evaluează în prezent această cerere și va comunica concluziile la momentul oportun. Nu putem comenta evaluările în curs”, a adăugat sursa citată.

Judecătorii CCR au decis miercuri, după cinci amânări, că legea care crește vârsta de pensionare a magistraților și reduce cuantumul pensiilor de serviciu este constituțională, decizia fiind adoptată cu 6 voturi pentru și 3 împotrivă. Urmează ca proiectul inițiat de Guvernul Bolojan să fie trimis la președinte pentru promulgare.

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a explicat că va transmite o cerere oficială către Comisia Europeană pentru reanalizarea cererii de plată de 231 de milioane de euro. Potrivit lui, după ce președintele Nicușor Dan va promulga legea, România va putea demonstra că a îndeplinit reforma asumată prin PNRR.

Promulgarea nu va fi imediată, deoarece la Palatul Cotroceni trebuie să ajungă mai multe documente de la CCR, inclusiv motivarea deciziei, au precizat surse oficiale. Ulterior, dovezile vor fi transmise Comisiei Europene, împreună cu cererea de reanalizare a plății nr. 3.

Ministrul Pîslaru a subliniat că, în ciuda întârzierii de peste două luni față de termenul-limită de 28 noiembrie, va depune toate eforturile diplomatice și formale pentru a salva plata celor 231 de milioane de euro nerambursabili.