CULTURĂ? În Târgu Mureș, tradițiile se reinventează mereu. Dacă până acum credeai că Școala Populară de Arte și Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș se ocupă de doine, jocuri populare și meșteșuguri autentice, se pare că în 2026 au descoperit o nouă formă de artă populară: rockul pe două roți, cu intrare gratuită și parade de motociclete. Și nu orice rock, ci unul care merită o atenție financiară specială, discretă, aproape familială.
Consilierul Dan Mașca a semnalat, cu documente și capturi la vedere, o situație care merită o privire mai atentă. În timp ce la Consiliul Județean Mureș, pe linia de concurs de proiecte culturale, sumele maxime pentru „prostime” (adică pentru asociațiile fără legături privilegiate) se învârt în jurul a 3.000–4.000 de lei, iar la Primăria Târgu Mureș unii au pierdut recent cofinanțarea pentru că dosarul nu a fost făcut „ca lumea”, pentru Maris Fest s-a găsit o cale mai elegantă. Prin Asociația „Doruri Mureșene” (organizație care, pe hârtie, se ocupă de muzică populară) patronată de medicul cântăreț Costi Dumitru, s-ar fi alocat, prin încredințare directă, 116.700 de lei. Adică de peste 29 de ori mai mult decât primesc alții pentru evenimente din aceeași comunitate, cu aceleași obligații fiscale, dar, aparent, fără aceleași drepturi de acces preferențial.
Directorul instituției (cel pe care Mașca îl numește, cu delicatese locală, „frecătorul de mentă”) ar fi considerat că ceea ce cântă trupele de pe afișul Maris Fest intră la categoria artă și muzică populară. E o interpretare generoasă, trebuie recunoscut. Doina mureșeană se întâlnește cu riff-ul de chitară electrică, iar costumul popular se înlocuiește elegant cu geaca de piele. Cine ar fi crezut că Legio Maris, clubul de bikers apropiat de Thomas Moldovan și beneficiar de-a lungul anilor de atenție publică, se potrivește atât de bine sub umbrela tradițiilor populare?
Comparativ cu alte cluburi moto din țară – acelea care își țin evenimentele din cotizații, din muncă voluntară și din pasiune pură, fără să stea cu mâna întinsă permanent la primării și consilii județene – Legio Maris pare să fi dezvoltat o specializare aparte: navigarea inteligentă printre instituțiile darnice. În timp ce alții își construiesc reputația pe drumuri și pe comunitate reală, aici traseul preferat trece mai des pe la birourile care distribuie bani publici. Nu e o critică, e o constatare de stil. Unele cluburi „motociclesc”.
Alții, se pare, se specializează și în atragerea de fonduri.
Intrarea gratuită la festival e, desigur, un gest generos față de public. Doar că generozitatea pare să vină, din nou, din buzunarul contribuabilului, pe o rută ocolitoare, după ce Curtea de Conturi ar fi închis alte căi mai directe de parteneriate inventate…. au găsit scurtătura prin „Doruri Mureșene”.
Nu e vorba neapărat de a „da în ei”. E vorba de a observa o constantă: când vine vorba de fair-play între contribuabili, unii cetățeni par să aibă drepturi mai egale decât alții. La Consiliul Județean, unde coaliția UDMR–PSD–PNL (și nu numai) decide, iar POL Târgu Mureș nu are reprezentare, regulile de concurs par să fie pentru cei fără „mânăreală”. Pentru favoriți, există mereu o asociație de tradiții care descoperă brusc că rockul e popular.
Dan Mașca are dreptate să pună degetul pe rană. Nu pentru că festivalurile de motocicliști ar fi interzise (dimpotrivă, comunitatea merită evenimente), ci pentru că banul public ar trebui să circule după aceleași reguli pentru toți. Când 3–4 mii de lei sunt maximumul pentru unii, iar alții primesc, pe căi discretionare, sume de zeci de ori mai mari prin intermediari de cultură populară, egalitatea de șanse devine un concept teoretic. Și când instituția care ar trebui să protejeze autenticitatea tradițiilor validează o astfel de reinterpretare creativă a „artei populare”, întrebarea nu mai e dacă e legal, ci dacă e decent.
În fond, contează doar ca banii să ajungă unde trebuie. Și, se pare, ajung. Cu sau fără concurs, cu sau fără trupe populare autentice pe scenă. Doar că, la final, contribuabilul rămâne cu o întrebare simplă: dacă tot e „muzică populară”, de ce nu se aplică aceleași reguli populare tuturor?
