BURSE. Daniel David, ministrul Educației, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Palatul Victoria, că sistemul actual de burse pentru elevi va fi simplificat. Astfel, vor exista doar trei tipuri de burse: de merit, socială și tehnologică.
„În prezent, sistemul de burse este mult prea complex – avem burse de merit, de reziliență, sociale, tehnologice, toate în paralel. În nicio altă țară nu există o asemenea varietate. Vreau să propun un model mai clar, realist și adaptat resurselor României: trei burse esențiale”, a precizat ministrul.
Prima categorie o constituie bursa de merit, care se va acorda cel mult 15% dintre elevii unei clase, iar nota minimă pentru eligibilitate va fi 9. „În momentul de față, legislația permite ca minimum 30% dintre elevi, cu nota cel puțin 9,50, să primească bursă. Dacă toți au 9,50, o primește întreaga clasă, ceea ce e nerealist și neuniform”, a explicat David.
Al doilea tip este bursa socială, destinată elevilor aflați în dificultăți financiare sau în risc de abandon școlar. „Va fi construită atent pentru a sprijini elevii dezavantajați care altfel nu ar putea frecventa școala”, a adăugat el.
A treia categorie este bursa tehnologică, acordată elevilor înscriși în școli profesionale care colaborează cu firme sau companii din industrie, pentru a stimula educația practică.
În plus, premiile pentru olimpici vor fi păstrate, ba chiar ajustate în sus. „De exemplu, un elev care obține o mențiune la o olimpiadă internațională va primi un premiu care să-i acopere echivalentul unei burse lunare de merit”, a explicat ministrul. În prezent, aceste premii variază între 1.000 și 4.000 de euro, însă susținerea acestui sistem în forma actuală este dificilă.











